Iubitul meu...

Iubitul meu, cât mă iubeşti! 

Azi dragostea Ta m-a uimit;

Ardeai privind în ochii mei

C-un dor şi-un zâmbet fericit.

 

Mi-ai mângâiat fruntea şi părul

Cu degetele Tale-n zori;

Mi-ai spus cuvinte fără seamăn

Ce au lăsat adânci fiori.

 

Apoi m-ai strâns la piept un timp,

Inima îţi bătea urcând,

Un şir de lacrimi calde-ncet

Curgea pe chipul Tău cel blând.

 

Ai pus mâna mea-n mâna Ta

Şi-n palma Ta-am simţit un semn –

Dovada dragostei ce-mi porţi

Când Te-ai lăsat întins pe lemn.

 

Cînd soarele-ncălzea pe cer,

Din nou la mine ai venit;

Cu graiul calm şi pasul drept,

Cuvântul vieţii mi-ai vestit.

 

Iar seara Te-am găsit tot vesel,

Cântai atâta de duios,

Şi n-am putut să nu zâmbesc,

Eşti dintre toţi cel mai frumos!

 

Cât mă iubeşti, iubitul meu!

Tot ce-ai avut Tu mi-ai dat mie,

Chiar viaţa Ta, să pot trăi,

Mi-ai oferit cu bucurie.

 

Isuse, vreau să Te iubesc,

Să fiu pe veci comara Ta,

Tu, Domnul meu Atotputernic,

Plăcerea şi iubirea mea.

Am învăţat…

  Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească.
  Tot ce poţi face este să fii o persoană care iubeşte. 
  Restul depinde de ceilalţi.
  Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
şi că doar în câteva secunde, poţi să o pierzi.
  Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă, ci pe CINE ai.
  Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii să facă,
ci cu ceea ce poţi tu să faci.
  Am învăţat că nu contează ce necazuri li se întâmplă oamenilor,
ci ceea ce fac ei, pentru a le rezolva.
  Am învăţat că e mult mai uşor să reacţionezi, decât să gândeşti.
  Am învăţat că deşi trecutul şi circumstanţele îţi pot influenţa personalitatea, TU eşti singurul responsabil pentru ceea ce devii.
  Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi, cu cuvinte calde,
pentru că s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
  Am învăţat că suntem responsabili de ceea ce facem,
indiferent de cum ne simţim.
  Am învăţat că poţi continua încă mult timp
după ce ai spus că nu mai poţi.
  Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,
indiferent de consecinţe.
  Am învăţat că pentru a ierta, e nevoie de exerciţiu.
  Am învăţat că banii sunt o metodă jalnică de a-ţi măsura valoarea.
  Am învăţat că atunci când sunt supărat, am DREPTUL să fiu supărat,
dar nu am dreptul să fiu şi rău.
  Am învăţat că, indiferent de consecinţe,
cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.

De ce.. ?

„Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.” – Psalmul 37:7

  - Doamne, vreau să-ţi pun o întrebare, dar promite-mi că nu te vei supăra…
  - Promit!
  - De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?
  - Ce vrei să spui?
  - Ei bine, astăzi m-am trezit cam târziu… şi tocmai astăzi, mi-a luat o veşnicie să pornesc maşina! La prânz, am comandat un sandwich, însă mi-au făcut sandwich-ul greşit şi a trebuit să aştept ceva timp, până am primit ce am dorit. În drum spre casă, telefonul meu a „murit”, chiar atunci când am răspuns apelului pe care-l primisem! Şi una peste alta, când am ajuns acasă nu doream decât să-mi relaxez picioarele, în noul meu aparat de masaj şi relaxare. Dar nu funcţiona! Nimic nu a mers bine azi! De ce ai făcut asta?
  - Păi… ia să vedem! În această dimineaţă, Îngerul morţii a fost la căpătâiul tău şi a trebuit să trimit unul dintre îngerii Mei să se lupte cu el pentru viaţa ta: te-am lăsat să dormi până atunci! Nu am îngăduit ca maşina ta să pornească repede, deoarece pe drumul pe care trebuia să circuli era un şofer beat care te-ar fi lovit şi accidentat foarte rău, dacă ai fi fost atunci pe drum! Prima persoană care ţi-a făcut astăzi greşit sandwich-ul avea o boală gravă şi nu am vrut să iei boala, deoarece ştiam că nu-ţi poţi permite să-ţi pierzi locul de muncă. Telefonul tău a murit, deoarece persoana care te-a sunat avea de gând să dea o mărturie falsă despre ceea ce ai fi vorbit cu ea la telefon, astfel încât nu am îngăduit nici măcar să vorbeşti cu ea, în aşa fel încât să fii acoperit. Oh, cât despre acel aparat pentru masat picioarele… acesta avea un scurtcircuit care ar fi produs o avarie în seara asta, în casa ta. Nu cred că ţi-ai fi dorit să stai în întuneric.
  - Of! Îmi pare rău, Doamne!
  - Să nu-ţi pară rău, învaţă doar să ai încredere în Mine… în toate lucrurile care ţi se întâmplă, fie ele bune sau rele! Şi nu te îndoi niciodată, deoarece planul Meu pentru ziua ta este întotdeauna mai bun decât planul tău!

Simplitatea. Cine are curaj să iubească?

   Prin excelență nu ne plac lucrurile simple. Vrem totdeauna ceva complicat, complex. Să mai punem un buton în plus. Să apgradăm noi viața, biserica. Mesajul crucii, al pocăinței. “Uitați- vă la crini”, ne-a povățuit Domnul. Sunt simpli și totuși maestuoși. Nici Solomon n-a avut eleganța lor,iar când te apropii de ei… Te îmbată mirosul! Aici e cheia: lucrul simplu privit de aproape!
    Marea e simplă,întindere de apă. Plictisitor de netedă,dar când te apropii de ea,valurile, curenții, mareea, peștii, scoicile spun profunzimea ei. Zăpada e frumoasă pentru că e simplă. Albă,de la un cap la altul,dar când privim cu atenție un fulg de nea… E operă de artă. Deșertul simplu pare urât, un imens câmp cu dune și ued-uri (văi seci),insă fiecare bob de nisip are povesea lui.
   Lucrurile simple au virtuți. Dar virtuțile nu se văd decât cu lupa iubirii. Cine are curaj să iubească?

Iubește, uită, iartă !

  Un copil intră într-o cofetărie. Cere un pahar cu apă. Vânzătoarea îl refuză.
  - Îmi puteți spune cât costă prăjitura asta cu ciocolată?
  - 2 lei, răspunde femeia plictisită.
  - Dar o prăjitură simplă?
  - 1,5 lei, țipă ea la copil.
  - Bine, aduceți-mi o prăjitură simplă.
  Ea îi aduce prăjitura și i-o trântește pe masă. Copilul plătește la casă. Apoi manâncă prăjitura liniștit.
Când vânzătoarea se duce să debaraseze, îi dau lacrimile. Copilul îi lăsase bacșiș 0,5 lei. Avusese bani suficienți, dar se mulțumise cu o prăjitură simplă.
  Viața frumoasă nu constă în a avea tot ce este mai bun, mai frumos. Ci în a trăi frumos față de semeni. A fi bun cu ei. De fapt, numai așa trăiești frumos față de tine. Și, vei fi și tu și ceilalți fericiți! Nu dominând pe cei din jur vei fi în vârf, ne-a învățat Hristos. Ci iertând. Admițând paguba.
  Cine iubește poate ierta. Pentru el greșelile celuilalt sunt scrise cu cretă, nu cu marker permanent. Cine nu iartă, nici nu iubește. Frumosul pentru el e să bufnească mereu. O oală sub presiune. O viață sub stres. Iar fericirea sa la gust e tot amară.
  Cineva spunea că dacă vrei să fi fericit o clipă răzbună-te, dacă vrei să fi fericit o viață,iartă.
  Iubește, uită, iartă. E cea mai frumoasă artă!

                          

  Scris de Nicolae Geanta - http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

5 Lucruri care nu le stie Dumnezeu

1. Dumnezeu nu stie nici un om care sa fie pacatos si sa nu aiba mantuire.

2. Dumnezeu nu stie un loc mai frumos ca Raiul.

3. Dumnezeu nu stie un loc mai rau ca Iadul.

4. Dumnezeu nu stie nici un moment mai bun ca astazi pentru mantuire.

5. Dumnezeu nu stie nici un nume prin care poti fi mantuit, decat Isus!

Broscoiul

„Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.” – Proverbe 16:18

   Două raţe şi un broscoi, toţi trei prieteni, discutau, se jucau şi înotau mereu împreună pe lângă baltă. Într-o vară însă, balta a secat şi s-au gândit să caute alta. Era uşor pentru răţuşte, dar greu pentru broscoi. Ele puteau să zboare, el nu. Au găsit totuşi o soluţie: o crenguţă de care broscoiul să se ţină cu gura şi pe care cele două răţuşte să o ţină de capete în timpul zborului.
   Planul a mers bine, atât de bine, încât un ţăran, văzând grupul care trecea în zbor, a exclamat: „Măi, ce idee deşteaptă! Oare cui îi aparţine?”. Auzind remarca, broscoiul răspunse: „Mie!” şi bum… căzu la pământ şi se făcu praf.

Vin vremuri grele

„Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate.” – Exodul 23:1

    Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om bogat. În timp ce îşi savura bucuros cafeaua, îşi întoarse privirea şi zări pe o masă alăturată un ziar şi citi titlul: „VIN VREMURI GRELE”. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci vin vremuri grele, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
    Patronul rămase pe gânduri şi apoi îşi sună soţia, rugând-o să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat vremuri grele. Aceasta sună la magazin şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda, pentru că… vin vremuri grele şi trebuie să facă economii. Patroana după ce a anulat comanda, şi-a aminti că şi ea a auzit cândva la ştiri că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece vin vremuri grele şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.
    Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist, spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât vin vremuri grele şi acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuiască banii pe lucruri artistice. Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, gândindu-se că s-a întâmplat aşa după cum a anticipat.
    Porni din nou spre cafeneaua favorită ca să-şi înece amarul. În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Ziarul fusese tipărit cu 5 ani în urmă. Cineva despachetase farfurii pentru restaurant…

Puiul de vrabie

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” – 1 Petru 5:7

   Era odată un pui de vrabie cu penele bej maro care îşi trăia viaţa ca un lung şir de nelinişti şi întrebări. Deja pe când era încă în găoace se întreba tulburat: „Oare voi izbuti vreodată să sparg coaja asta tare? Oare nu voi cădea din cuib? Oare vor prididi părinţii mei să mă hrănească?” Scăpând de aceste griji, îl năpădiră altele atunci când, tremurând pe o ramură, stătea să-şi ia zborul pentru prima dată: „Oare mă vor ţine aripile? Voi cădea la pământ… Cine mă va ridica iar?” Fireşte, a învăţat să zboare, dar atunci a început să se frământe pentru altele: „Îmi voi găsi oare o surată? Îmi voi putea face un cuib?”
   Acestea toate se petrecură astfel, dar vrabia încă mai găsea motive de îngrijorare: „Vor fi oare la adăpost ouăle? S-ar putea ca un fulger să cadă drept pe copac şi să-mi preschimbe în cenuşă întreaga familie… Dar dacă va veni şoimul şi-mi va mânca puii? Voi izbuti eu să-i hrănesc?” Când puii săi crescură frumoşi, sănătoşi, sprinteni şi începură să zboare pe ici pe colo, vrabia se îngrijora: „Oare vor găsi destulă hrană? Vor şti să se ferească de pisică şi de păsări de pradă?”
   Într-o bună zi, sub copacul în care-şi avea cuibul, se opri Învăţătorul. El le arătă ucenicilor vrabia şi spuse: „Priviţi la păsările cerului: ele nu seamănă, nu seceră şi nu-şi aşează recoltele în hambare… şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte!”
   Vrabia cu penele bej maro a înţeles atunci că avusese tot ceea ce-i trebuise… şi nu-şi dăduse seama de aceasta.

Haine de biserică

„Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate.” – Isaia 11:3-4

   Într-o biserică se întâmpla să vină cu regularitate un bătrânel în haine ponosite. Lumea, evident, se îmbrăca frumos la biserică, îşi lua – vorba aceea – hainele cele mai bune. Bătrânelului în schimb părea că nu-i pasă. Avea haina murdară, prăfuită, pantalonii pătaţi… Aşa că oamenii au început să fie deranjaţi de treaba asta şi i-au spus preotului. Acesta a promis să se ocupe de problemă. Aşa că l-a luat pe bătrânel deoparte şi i-a zis:
  - Tu ştii cum ar trebui să vină îmbrăcaţi oamenii la noi la biserică?
  - Nu ştiu.
  - Păi uite, deseară, când îţi faci rugăciunea, întreabă-l pe Dumnezeu cum ar trebui să fie îmbrăcaţi oamenii care intră în biserica asta.
  - Bine, aşa am să fac.
  A doua zi, bătrânelul apare la biserică îmbrăcat cu aceleaşi haine. Preotul îl întreabă:
  - L-ai întrebat pe Dumnezeu cum să te îmbraci?
  - L-am întrebat.
  - Şi ce-a zis Dumnezeu?
  - A zis că habar n-are. El n-a fost niciodată în biserica aceasta…

În căutarea fericirii

„Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.” – Proverbe 22:4

   Doi fraţi au hotărât să călătorească din sat în sat în căutarea fericirii. În timp ce mergeau ei, au întâlnit pe drum un bătrânel.   Acesta i-a întrebat încotro merg. Când a aflat că cei doi au plecat în căutarea fericirii, bătrânul le-a spus: „Vreau să vă ajut!” şi a scos dintr-un buzunar câteva monede de aur. „Cine vrea aceste monede?” „Eu le vreau”, a zis repede fratele cel mare şi a întins mâna după ele. Bătrânul i le-a dăruit şi a scos din celălalt buzunar o piatră preţioasă. „Dar această piatră preţioasă?” „Eu o vreau”, a răspuns din nou fratele cel mare.
   După ce i-a dat şi piatra preţioasă, bătrânul a lăsat jos sacul pe care îl căra în spate. „Acum cine mă va ajuta să car sacul până în sat?” De data aceasta, fratele cel mare nu a mai răspuns, dar fratele lui mai mic şi-a suflecat repede mânecile şi s-a întins spre sac. Atunci bătrânul zâmbind i-a spus: „Ia-l cu tine, fiule, şi tot ce este în el îţi aparţine!” „Mulţumesc, dar nu pot să-l iau, nu este al meu!” „Ia-l, te rog, chiar insist”, a spus blând bătrânul, „este darul meu pentru tine!”
   Tânărul a desfăcut sacul şi când a privit înăuntru, a văzut că era plin cu pietre preţioase. S-a ridicat repede ca să-i mulţumească bătrânului, dar acesta nu mai era de găsit.

O prietenie pe cinste !

„Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept.” – Proverbe 15:21

Un cal şi un câine au legat o prietenie pe cinste. De aceea căutau diverse căi de a-şi arăta unul altuia preţuirea. Câinele îi aducea calului cele mai bune oase pe care le găsea, în timp ce calul îi păstra câinelui porţia sa de fân. Aşa de mult ţineau unul la altul încât au murit amândoi de foame.