„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” – 1 Petru 5:7Era odată un pui de vrabie cu penele bej maro care îşi trăia viaţa ca un lung şir de nelinişti şi întrebări. Deja pe când era încă în găoace se întreba tulburat: „Oare voi izbuti vreodată să sparg coaja asta tare? Oare nu voi cădea din cuib? Oare vor prididi părinţii mei să mă hrănească?” Scăpând de aceste griji, îl năpădiră altele atunci când, tremurând pe o ramură, stătea să-şi ia zborul pentru prima dată: „Oare mă vor ţine aripile? Voi cădea la pământ… Cine mă va ridica iar?” Fireşte, a învăţat să zboare, dar atunci a început să se frământe pentru altele: „Îmi voi găsi oare o surată? Îmi voi putea face un cuib?”
Acestea toate se petrecură astfel, dar vrabia încă mai găsea motive de îngrijorare: „Vor fi oare la adăpost ouăle? S-ar putea ca un fulger să cadă drept pe copac şi să-mi preschimbe în cenuşă întreaga familie… Dar dacă va veni şoimul şi-mi va mânca puii? Voi izbuti eu să-i hrănesc?” Când puii săi crescură frumoşi, sănătoşi, sprinteni şi începură să zboare pe ici pe colo, vrabia se îngrijora: „Oare vor găsi destulă hrană? Vor şti să se ferească de pisică şi de păsări de pradă?”
Într-o bună zi, sub copacul în care-şi avea cuibul, se opri Învăţătorul. El le arătă ucenicilor vrabia şi spuse: „Priviţi la păsările cerului: ele nu seamănă, nu seceră şi nu-şi aşează recoltele în hambare… şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte!”
Vrabia cu penele bej maro a înţeles atunci că avusese tot ceea ce-i trebuise… şi nu-şi dăduse seama de aceasta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu