”Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” – Ioan 14:27-28Frank avea douăzeci ani şi Ted avea doar optsprezece. Erau mai tot timpul împreună şi erau prieteni buni încă din primii ani de şcoală. Amândoi au hotărât să se înroleze în armată. Plecând, şi-au făgăduit unul altuia şi părinţilor că vor avea grijă unul de altul. Spre bucuria lor au nimerit în acelaşi batalion. La scurt timp, au fost trimişi în teribilul război care se desfăşura în nisipurile fierbinţi ale deşertului. Pentru o vreme, Frank şi Ted au rămas în tabăra păzită de avioane. Apoi într-o seară, au primit ordinul de a înainta în teritoriul inamic. Toată noaptea soldaţii au înaintat sub ameninţarea focului infernal. În zori, batalionul se adună într-un sat. Ted însă lipsea. Frank l-a căutat peste tot, şi printre morţi şi răniţi. I-a descoperit numele pe lista celor dispăruţi. S-a înfăţişat înaintea comandantului.
- Cer permisiunea de a merge să-mi găsesc prietenul, zise el.
- Este prea periculos, răspunse comandantul. L-am pierdut deja pe prietenul tău. Te-aş pierde şi pe tine. Într-acolo se trage.
Totuşi, Frank a plecat. După câteva ceasuri, l-a găsit pe Ted rănit mortal. L-a luat în spate, însă o schijă l-a lovit şi pe el. Chiar şi aşa s-a târât până în tabără.
- Ar fi meritat să mori pentru a salva un mort? strigă la el comandantul.
- Da, şuşoti el, pentru că înainte de a muri, Ted mi-a spus: „Ştiam că ai să vii, Frank.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu